Londra și Oxford – călătoria surpriză

Perioada călătoriei: 9-12 octombrie 2014

Mă mai gândesc uneori care este cel mai nebun lucru pe care l-am făcut vreodată, dar nu sunt tipul de persoană spontană care se poate mândri cu astfel de lucruri. Săptămâna trecută când am fost invitată la un interviu la Londra mi-a fost clar că această plecare va deveni scânteia de care am nevoie. A fost cea mai rapidă decizie pe care am luat-o vreodată: până la sfârșitul zilei aveam tot traseul pregătit. Emoții, bucurie, nerăbdare – nici nu mai știu ce simțeam, cert este că urma să am 4 zile pline. Înainte să plec nu știam dacă să scriu despre această experiență, din cauză ca a fost mai mult în interes de lucru, dar dat fiind că a fost primul meu contact cu Anglia (fie el pe fugă), m-am gândit că este ceva ce peste ani voi vrea să îmi amintesc în detaliu.


CUPRINS

Ziua 1: Heathrow Airport – Interviu – London’s Eye – Oxford
Ziua 2: Interviu – Plimbare Oxford
Ziua 3: Blenheim Palace
Ziua 4: Oxford – Luton Airport


Ziua 1

Heathrow Airport – Interviu – London’s Eye – Oxford


Am aterizat pe Aeroportul Heathrow cu o întârziere de vreo 15 minute. Serviciile companiei British Airways au fost impecabile, dar nu sunt sigură dacă era chiar frig în avion sau mă simțeam așa din cauza emoțiilor. Mi-am petrecut tot drumul concentrându-mă să nu mă șifonez sau să mă murdăresc pentru că trebuia să merg direct la interviu. Așadar la 11 fără ceva eram în aeroport căutând derutată ieșirea. Heathrow este imens, ultra modern și desprins parcă din viitor. Imediat după controlul pașapoartelor mi-a ieșit în cale o doamnă care vindea bilete pentru trenul Heathrow Express. Mi-am luat bilet doar dus spre Paddington și am plătit £21 – destul de mult pentru un drum de 20 de minute. Dacă ajungeți acolo, puteți lua și metroul direct din aeroport care este mult mai ieftin.

Până pe peron am mai făcut aproape 10 minute urmând indicatoarele. Totul a mers foarte rapid, trenul nu era deloc aglomerat, dispunea de loc special pentru bagaje și internet wireless gratuit. Mă simțeam atât de departe de lumea de acasă! Lumea banală în care am trăit atât de mult timp a rămas cu mult în urmă când am dat de tehnologia de acolo. De la gara din Paddington nu mai știu traseul pentru că m-a preluat prietenul meu și nu m-am mai concentrat să rețin drumul – oricum emoțiile nu mă ajutau deloc.

Nu voi discuta despre interviu, companie sau orice aspect legat de acest lucru – nu acesta e scopul articolului. Înainte să întru a început ploaia, iar la ora 5 când am ieșit încă ploua. Dar asta nu ne-a împiedicat să facem pe turiștii. Am luat metroul spre Westminster unde, deși atracțiile turistice erau închise deja sau erau pe punctul de a se închide, ne-am oprit să facem poze cu celebrul Big Ben și Westminster Abbey. Am trecut podul și ne-am îndreptat spre London’s Eye, singurul lucru pe care puteam să îl vizităm la ora respectivă. Nu era coadă, totul a mers ca pe roate: am cumpărat bilete, am asistat la un filmuleț 4D despre roată foarte frumos făcut și ne-am grăbit să ne suim în una din celule. Momentul a fost perfect: am urcat pe zi și am coborât pe întuneric, turul complet durând aproximativ 30 de minute. Vederea este superbă și te ajută să îți faci o idee despre măreția Londrei.

După o asemenea zi evident că ne era foame. Ne-am îndreptat tot pe ploaie spre metrou, iar când să traversăm ne-a atras atenția un restaurant plin de lume. Black and Blue este situat vis a vis de gara Waterloo și a trebuit să așteptăm 20 de minute să se elibereze o masă. Dar așteptarea a meritat din plin. Am mâncat o porție costițe delicioase servite cu cartofi prăjiți, un sos special și salată. Cu greu m-am ridicat să mergem spre autobuz – după calculele mele mergeam de 17 ore pe tocuri și ziua încă nu se terminase. Am luat autobuzul, iar în aproximativ 2 ore am ajuns în Oxford.

Ziua 2

Interviu – Plimbare Oxford


A doua zi dimineață m-am trezit cu noaptea în cap ca să mă pregătesc pentru un alt interviu de data asta chiar în Oxford. Drumul pe jos spre sediul companiei a fost o ocazie bună să mă familiarizez cu orașul, mai ales că a trebuit să memorez drumul pentru că urma să mă întorc singură de acolo. După ce am trecut și de această încercare și după o masă copioasă, am pornit în explorarea orașului. Oxfordul nu este un oraș mare, dar reușește să combine numeroase stiluri arhiecturale. Împânzit de studenți care îi oferă un aer tânăr și prietenos, „The City of Dreaming Spires” este o încântare pentru ochi și un cadru ideal pentru numeroase povești.

Plimbarea noastră a început cu o oprire la Muzeul Pitt Rivers unde poți găsi totul de la dinozauri la animale împăiate sau de la roci și minerale la obiecte ale diferitelor civilizații. Este un loc educativ cu oameni de toate vârstele și din toate părțile lumii ca vizitatori. Ne-am continuat drumul pe o vreme minunată și însorită de toamnă cu frunze căzute peste tot și un vânt fin care aducea un miros dulceag. Primele zile autentice de toamnă anul acesta acolo le-am prins.

The Bodleian Library este una dintre cele mai vechi biblioteci din Europa, dar noi nu am vizitat-o pentru că se vizita doar la anumite ore cu ghid și deși ne propusesem să ne întoarcem la ea, ne-am găsit altceva de făcut. Mai exact, am urcat cele 127 de trepte înguste ale turnului ce ținea de University Church of St Mary the Virgin, turn ce datează din 1280. Balcoanele sale oferă o vedere panoramică deosebită spre multele colegii ale Oxfordului și, deși sunt atât de înguste încât doi oameni abia trec unul pe lângă altul, îți oferă o bucurie școlărească pentru că ai ajuns sus. Și pentru că vederea de la înălțime ne-a dat idei, am pornit spre Christ Church Meadows – o pajiște de dimensiuni mari care funcționează ca un fel de parc. Ne-am așezat și noi pe iarbă la soare ca restul lumii și ne-am bucurat de razele calde. Atât de multă liniște inspira locul încât mă trezeam zâmbind fără motiv. Întregul peisaj parcă era scos din vederi venite de departe: cu frunze îngălbenite, copaci mari și bogați, pajiști cât vezi cu ochii.

Pe seară ne-am luat câte un smoothie de la Moo-Moo’s – un foarte simpatic bar din Piața acoperită pe pereții căruia sunt lipite mesaje din toată lumea  și ne-am strecurat în două colegii care aminteau de lumea pe care toți o știm din Harry Potter. Viața în Oxford este colorată de teatre și cinematografe, pub-uri și numeroase restaurante, clădiri istorice, parcuri și grădini. Personal, am fost fermecată de acest oraș care pare să fie o sursă nesecată de inspirație.

Seara am mâncat la Opium Den, un restaurant chinezesc din centru. Mâncarea a fost absolut delicioasă și mult prea multă. Am comandat un meniu pentru 2 persoane: am început cu clătite cu rață, apoi trei platouri cu creveți, pui și vacă servite cu orez. După o asemenea masă, am avut nevoie de o lungă plimbare nocturnă înainte de a ne întoarce acasă.

Ziua 3

Blenheim Palace


Am declarat această zi una de relaxare, ne-am trezit târziu și am ajuns în stația de autobuz abia pe la ora 11. Am luat autobuzul S3 care a făcut aproximativ 30 de minute până la Blenheim Palace. Nu știam nimic de acest loc, am mers pe încredere. Se anunța o zi frumoasă și însorită, deși dacă am învățat ceva din această călătorie a fost că 5 minute pot schimba radical vremea. Palatul a fost construit în stil baroc acum 300 de ani pe timpul lui John Churchill, Primul Duce de Marlborough, ca urmare a victoriilor obținute de duce în Războiul Succesiunii Spaniole. Acesta este înconjurat de 800 de hectare de grădini și parcuri, iar din 1987 este patrimoniu UNESCO.

Intrarea la palat este scumpă, dar biletul poate fi convertit gratuit la unul de 12 luni – o ofertă puțin ciudată aș spune, dar adevărul e că nu știi niciodată când te vei întoarce. Împreună cu biletele doamna drăguță de la ghișeu ne-a dat și o hartă și ne-a spus câteva cuvinte despre traseele din grădini și ce putem vizita. Pentru câteva minute nu știam dacă să vizităm mai întâi interiorul sau grădinile. Am ales până la urmă prima opțiune, sperând că vremea nu se va strica într-o oră. Jumătate din castel o poți vizita în voie sau cu ghid și prezintă în special aspecte din viața lui Winston Churchill, Blenheim Palace fiind locul unde acesta s-a născut. Cealaltă jumătate este un tur interactiv despre istoria castelului realizat cu figurine și proiecții.

La 2:30PM am terminat turul castelului și ne-am îndreptat toată atenția spre grădini și parc. Peisajul este superb; plimbarea de toamnă caldă printre copacii înalți cu coroane bogate, admirarea cascadei, oprirea pe o bancă la soare în grădina cu trandafiri ne-au luminat după amiaza. Un fazan curios ne-a urmărit pe o alee până când o ploaie caldă ne-a alungat la adăpost sub un copac cu trunchiul suficient de gros ca să servească drept adăpost. După 10 minute era deja destul de târziu și trebuia să ne întoarcem. Mergând spre ieșirea principală, am fost anunțați că poarta s-a închis și trebuie să folosim o ieșire laterală. Întorcându-ne, am văzut fost martora celui mai frumos peisaj din viața mea: în stânga se întindea castelul și soarele apunea după un pod aruncând raze prin ploaia fină și oferind o nuanță caldă câmpurilor, în stânga se formase un curcubeu, iar cele două erau legate de un șir de gâște nedumerite ce parte să aleagă. Este mult prea dificil să descrii în cuvinte acel peisaj cu exactitate, dar fericirea și liniștea pe care le-am simțit privind-ul cu greu pot fi egalate. M-am oprit în poartă înainte să ies, dorindu-mi atât de mult să pot rămâne acolo sau măcar să pot lua imaginea cu mine – cu greu m-a scos prietenul meu afară.

Întorși în Oxford, am ales o experiență britanică mergând să mâncăm la un pub. Am ales The Four Candles, criteriul de selecție fiind în mare parte: e prea frig afară și celelalte restaurante din jur sunt ocupate. Mâncarea a fost foarte bună și, ca în orice alt loc în care am luat cina, mult prea multă pentru mine. Am încheiat ultima mea seară acolo cu o ieșire în grup la un pahar de cidru într-un pub.

Ziua 4

Oxford – Luton Airport


Ultima zi a fost tristă și până și vremea părea în ton cu starea mea. M-am trezit de dimineață devreme ca să fac bagajul pe care am reușit să îl închid doar așezându-mă pe el. Îmi părea rău să plec mai ales după o perioadă atât de scurtă petrecută acolo. Am luat autobuzul spre Luton Airport unde am ajuns în 2 ore și mi-am petrecut următoarele ore până am ajuns acasă singură și recapitulând în minte evenimentele zilelor trecute.

Concluzia? Prima mea experiență în Anglia a fost una pozitivă. Pe lângă stresul cauzat de interviuri, locurile prin care am hoinărit și oamenii cu care am interacționat m-au convins că mereu se poate mai bine. Contrastul dintre Londra și Oxford nu m-a lăsat să mă hotărăsc dacă am aterizat în viitor sau în trecut. În orice caz mă voi întoarce și îi mulțumesc prietenului meu pentru că datorită lui am ajuns să văd acele locuri înainte de plan. Acum trebuie să mă obișnuiesc din nou cu viața mea de zi cu zi, dar după o asemenea experiență îmi doresc și mai mult să ajung departe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s