Pe curând, București

O foarte bună și apropiată prietenă mi-a trimis nu demult următorul text:

Astăzi mi-e dor de mama, de placintă cu mere… Astăzi mi-a mirosit a ciorbică și a pătrunjel și mi s-a făcut foame de-acasă. Astăzi mi-am pus cercei la ureche, sandale în picioare si m-am privit copil… Când mă piteam în camera cu oglinda cea mare pe perete, furam cu tact fustele mamei și sandalele de lac și mă jucam de-a „fericire cu toc”. Mă duceam în grădină și culegeam margarete. Mă piteam în iarbă și îmi gâdilam parfumul de om dulce, cu accente de nebunie galeșă și infantilă… Mi-ajungea un petic de cer ca să respir și o bucată de pâine cu dulceață de fragi ca să mă prefac în fluture… Fluture în stomac… Astăzi am un nod în gât și-n suflet. Că m-a lovit un pumn de melancolii în față și mi-au rămas semne… Le calmez cu-o fugă în mine și le pun sub preș. Acolo se ascund cele rele și acolo imi ascund eu colb-ul de efuziuni tardive. Astăzi sunt atemporală. Astăzi sunt… Griș cu lapte!

Sau cum aș spune eu pe scurt: copilărie. Locul unde ne întoarcem cu toții când vrem să ne ascundem pentru câteva momente de prezent. O călătorie spre copilărie. Mulțumesc.

De mâine plec și eu. Dar nu în trecut, ci spre un viitor – sper eu – așa cum mi-am dorit mereu. Plec în cea mai lungă călătorie pe care am facut-o vreodată și mă simt ca și când mi s-a oferit șansa să o iau de la capăt. Trebuie să reînvăț tot ce știam, să mă obișnuiesc fără confortul de acasă, să fiu pentru prima oară cu adevărat pe cont propriu. Mi s-a spus că îmi va fi dor de București. M-am tot gândit, dar cred că îmi va fi dor de fapt de momentele din București.

Dor de prima zi de școală, de codițele școlărești, de scrisul din clasa întâi, de fotografiile pe care ni le faceau de Crăciun, Paște și 8 Martie în care nu îmi placea niciodată cum ieșeam. Dor de orele de italiană și de cum mi-am cumpărat chitară din banii pe care i-am câștigat datorită ei, dar la care nu am învățat să cânt nici până astăzi. Dor de toate certurile de când eram mici și de cum jucam handbal fără să știm regulile. Dor de primul bal de absolvire din clasa a opta când credeam că, gata, suntem mari. Dor de colegii cu care am pierdut legătura și care sper din suflet că sunt bine.

De anii de liceu îmi voi aminti mereu cu drag. A fost locul unde am decis cine vreau să fiu astăzi. Din bobocul care nu știa prea bine nici ce este bacalaureatul m-am transformat într-o persoană ambițioasă. Sunt recunoscătoare acelei perioade pentru că m-a format și tuturor profesorilor excepționali pe care i-am avut în toți cei 12 ani și mă bucur că am păstrat legătura. Iar prietenii pe care mi i-am făcut în acea perioadă vor avea întotdeauna un loc special în amintirile mele, iar unii dintre ei și în prezentul meu.

Însă mi-e dor de prima zi de facultate. Nu credeam atunci că voi spune asta. Relația mea cu facultatea a fost una tumultoasă. Au trecut repede 3 ani și am cunoscut oameni atât de frumoși acolo. Îmi va fi dor de fiecare dintre ei. De cum căutam mereu săli libere ca să putem lucra la proiecte și trăgeam cu ochiul prin găurile din uși. De cum făceam schimb de materiale în speranța că măcar unul dintre noi va înțege suficient de bine pentru a le explica și celorlalți. De cum ne entuziasmam din nimicuri când lucram împreună la aplicații care credeam că vor schimba lumea și de cum ne împrieteneam în orele când profesorii întârziau. De cum făceam haz de necaz sau de cum râdeam ca nebunii înaintea examenelor grele. De cum mai ieșeam iarna la un vin fiert și de cum nu înțelegeam cum studenții de la alte facultăți par să aibă mereu mai mult timp liber. De ultima zi de facultate în care ne-a cuprins melancolia.

Sper să îi fi făcut să zâmbească pe cei cei care s-au regăsit în ceea ce am scris. Eu cu siguranță voi zâmbi de fiecare dată când mă voi gândi la ei. Părinți, prieteni, simplii colegi sau profesori – eu acum mai fac un pas. Dau la schimb Bucureștiul meu pe Londra. Pe curând!

Un gând despre &8222;Pe curând, București&8221;

  1. Frumos scris. Melancolia vine din trecerea timpului si nu neaparat schimbarea locului. Si eu am fost putin (nu mult) melancolic dupa Romania cand am fost in Germania sau Scotia si dupa ce m-am intors in Romania, am o melancolie dupa peisajele de capat de lume din Scotia… 🙂 Succes in noua aventura!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s